În acest moment senin,

în acest timp de veselie,

deasupra și sub ceruri,

se aud cântări de laude.

Și cine n-ar fi încântat?

Cine nu s-ar bucura?

Privind acestea cine nu ar lăcrima?

Vechiul cer s-a schimbat,

acum e cerul Împărăției.

Pământul nu mai e ce a fost,

acum e al sfințeniei.

După o ploaie grea,

lumea murdară s-a schimbat complet.

Munții și apele se schimbă.

Oamenii la fel și ei.

Toată creația e-n schimbare.

Munți tăcuți, dansați pentru Dumnezeu!

Curgeți, voi, ape stătătoare!

Omenire adormită, trezește-te!

A venit Regele, Dumnezeu!

Cu ochii lor toți fața-I vor vedea,

cu urechile Îl vor auzi,

ei înșiși viața împărăției o vor trăi.

Ce minunat și blând! E de neuitat!

În mânia lui Dumnezeu, marele balaur se zbate

și-n judecata Lui, fața diavolului se-arată.

Cuvintele lui Dumnezeu îl rușinează pe om,

să se-ascundă nu poate.

Amintindu-și cum L-a insultat pe Dumnezeu,

glorificându-se mereu,

neascultându-L în orice moment.

Privește astăzi din nou,

cine nu plânge sau nu se simte vinovat?

Prin întregul univers,

toți sunt plini de lacrimi,

sunete de bucurie și veselie.

Extaz nemărginit.

Răpăie o ploaie ușoară;

cad fulgi grei de zăpadă.

Norii se întrec sus pe cer.

Oceanele se umflă și se agită.

Oamenii simt bucurie și tristețe.

Unii plâng, alții râd încântați și strigă fericiți.

Toată lumea pare să fi uitat.

E-o ploioasă zi de primăvară?

Sau o zi de vară înfloritoare?

Zi de toamnă bogată în recoltă?

Sau o iarnă rece și înghețată?

Nimeni nu știe.

Fiii lui Dumnezeu dansează,

oamenii Lui sar bucuroși.

Îngerii își fac lucrul lor,

e o muncă de păstor.

Oamenii sunt ocupați lucrând,

iar creația întreagă se înmulțește.

Vechiul cer s-a schimbat,

acum e cerul Împărăției.

Pământul nu mai e ce a fost,

acum e al sfințeniei.

După o ploaie grea,

lumea murdară s-a schimbat complet.

din „Urmați Mielul și cântați cântări noi”