Aplicația Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Ascultați glasul lui Dumnezeu și întâmpinați întoarcerea Domnului Isus!

Îi rugăm pe toți cei care caută adevărul să ne contacteze.

Cartea deschisă de Miel

Culori individuale

Teme

Font

Dimensiunea fontului

Spațiu între linii

Lățimea paginii

0 rezultat(e) de căutare

Nu s-a găsit niciun rezultat

Capitolul 18

Viteză

Capitolul 18

Într-o străfulgerare, fiecare animal este dezvăluit în adevărata sa formă. Tot așa, iluminate de lumina Mea, ființele umane și-au recăpătat sfințenia pe care o aveau odinioară. O, fie ca lumea coruptă a trecutului să se fi răsturnat în sfârșit în apa murdară și, scufundându-se sub suprafață, să se fi dizolvat în noroi! O, fie ca toată omenirea pe care am creat-o să se fi întors, în sfârșit, din nou la viață, în lumină, să fi găsit temelia existenței și să fi încetat să se mai zbată în noroi! O, nenumăratele lucruri ale creației pe care le țin în mâinile Mele! Cum pot să nu fie reînnoite prin cuvintele Mele? Cum pot, în lumină, să nu dea curs funcțiilor lor? Pământul nu mai este nemișcat și tăcut, cerul nu mai este pustiu și trist. Cerul și pământul, nemaifiind separate de un gol, sunt unite ca una, pentru a nu mai fi vreodată despărțite. Cu această ocazie triumfătoare, în acest moment de entuziasmare, dreptatea și sfințenia Mea s-au propagat peste tot în univers și toată omenirea le preamărește fără încetare. Orașele cerului râd de bucurie și împărățiile pământului dansează de bucurie. Cine, în momentul acesta, nu se bucură? Și cine, în momentul acesta, nu plânge? Pământul, în starea sa primordială, aparține cerului, iar cerul este unit cu pământul. Omul este cordonul care unește cerul și pământul și, datorită sfințeniei lui, datorită reînnoirii lui, cerul nu mai este ascuns de pământ, iar pământul nu mai este tăcut față de cer. Fețele oamenilor sunt încununate de zâmbete de mulțumire și o dulceață ce nu cunoaște hotare se revarsă în inimile lor. Omul nu se ceartă cu alți oameni, nici nu ajung oamenii să se bată unul cu altul. Există cineva care, în lumina Mea, să nu trăiască pașnic cu ceilalți? Există cineva care, în ziua Mea, să Îmi facă numele de ocară? Toate ființele umane își îndreaptă privirea plină de respect către Mine și, în inima lor, Mă strigă în taină. Am cercetat fiecare acțiune a omenirii: printre ființele umane care au fost curățite, nu există niciuna care să fie neascultătoare față de Mine, niciuna care să emită judecăți asupra Mea. Toată omenirea este îmbibată de firea Mea. Toți ajung să Mă cunoască, se apropie de Mine și Mă adoră. Eu stau neclintit în duhul omului, sunt ridicat la cea mai înaltă culme în ochii omului și curg prin sângele din venele lui. Exaltarea voioasă din inimile oamenilor umple fiecare loc de pe fața pământului, aerul este înviorător și proaspăt, cețurile dense nu mai învelesc pământul, iar soarele strălucește cu splendoare.

Acum, priviți spre Împărăția Mea, unde Eu sunt Rege peste toate și unde Eu domnesc peste tot. De la începutul creației și până în ziua de azi, fiii Mei, îndrumați de Mine, au îndurat atâtea greutăți ale vieții, atâtea nedreptăți din partea lumii, atâtea suișuri și coborâșuri ale lumii, dar, acum, ei sălășluiesc în lumina Mea. Cine nu plânge pentru nedreptățile de ieri? Cine nu varsă lacrimi din cauza trudei de a ajunge până în ziua de astăzi? Și, din nou, există cineva care nu profită de această ocazie ca să Mi se dedice? Există cineva care nu se folosește de acest prilej pentru a exprima pasiunea care se întețește în inima sa? Există cineva care, în acest moment, să nu dea glas la ceea ce a experimentat? În acest moment, toate ființele umane Îmi consacră Mie cea mai bună parte a lor. Câte sunt chinuite de regret pentru nebuniile nesăbuite de ieri, câte se detestă pentru îndeletnicirile de ieri! Ființele umane au ajuns, toate, să se cunoască, toate au văzut faptele Satanei și minunăția Mea, iar în inimile lor, a fost statornicit un loc pentru Mine. Nu voi mai întâlni aversiune sau renunțare printre oameni, căci lucrarea Mea cea măreață a fost deja îndeplinită și nu mai este stingherită. Astăzi, printre fiii Împărăției Mele, există vreunul care să nu fi cugetat la propriul interes? Există vreunul care să nu aibă motive în plus de îngrijorare din cauza modalităților prin care este înfăptuită lucrarea Mea? Există cineva care să se fi oferit sincer de dragul Meu? Impuritățile din inima voastră s-au împuținat? Sau au sporit? Dacă elementele impure din inimile voastre nu au devenit nici mai multe, nici mai puține, pe astfel de oameni cu siguranță îi voi arunca. Ceea ce vreau Eu sunt sfinți care sunt după inima Mea, nu duhuri necurate care se răzvrătesc împotriva Mea. Chiar dacă nu cer prea multe de la oameni, lumea lăuntrică din inima lor este atât de complicată, încât omenirea nu poate să se conformeze cu ușurință voii Mele sau să-Mi satisfacă imediat dorințele. Marea majoritate a ființelor umane se ostenesc în taină cu speranța de a putea pune mâna, în cele din urmă, pe laurii încoronării. Marea majoritate a ființelor umane se străduiesc din răsputeri, neîndrăznind să încetinească nici măcar o clipă, de teamă să nu cadă prizonieri Satanei pentru a doua oară. Ei nu îndrăznesc să își mai permită să nutrească nemulțumiri împotriva Mea, ci sunt constanți în a-și arăta loialitatea față de Mine. Am auzit cuvintele spuse din inimă de atâția oameni, relatările rostite de atâția oameni despre experiențele dureroase din toiul suferinței; am văzut atât de mulți, în necazurile cele mai cumplite, oferindu-Mi fără greș loialitatea lor și pe atât de mulți i-am privit, în timp ce străbăteau cărarea anevoioasă, zbătându-se să găsească o cale de ieșire. În aceste împrejurări, nu s-au plâns niciodată; chiar și atunci când, incapabili de a găsi lumina, au devenit puțin deznădăjduiți, nu s-au plâns nici măcar o dată. Dar, totodată, am auzit atât de mulți oameni dând frâu liber blestemelor din adâncul inimii lor, hulind cerul și acuzând pământul și am văzut, de asemenea, atâția oameni abandonându-se disperării în toiul necazurilor, aruncându-se pe ei înșiși ca pe niște gunoaie într-un coș de gunoi, ca să fie acoperiți cu mizerie și murdărie. Am auzit atât de mulți oameni certându-se unul cu altul din cauză că o schimbare a poziției, cu schimbarea aferentă a expresiei fețelor lor a condus la o modificare a relațiilor cu semenii lor, astfel că prietenii încetează să mai fie prieteni și devin dușmani, atacându-se unul pe altul prin vorbe. Marea majoritate a oamenilor se folosesc de cuvintele Mele ca de gloanțele unei mitraliere, deschizând pe nepregătite focul asupra celorlalți, până când lumea oamenilor este pretutindeni plină de o gâlceavă zgomotoasă care spulberă liniștea pașnică. Din fericire, ziua de azi a sosit; altfel, cine știe câți ar fi putut pieri sub șuvoiul nestăvilit al acestui foc de mitralieră.

Urmând cuvintele care izvorăsc din Mine și ținând pasul cu condiția întregii omeniri, Împărăția Mea coboară, pas cu pas, pe pământ. Omul nu mai nutrește gânduri îngrijorătoare sau „ia seama” la alte persoane sau „stă pe gânduri” din cauza lor. Iar astfel, disputele controversate nu mai există și, urmând cuvintele care izvorăsc din Mine, feluritele „arme” ale epocii moderne sunt, de asemenea, retrase. Omul găsește din nou pacea alături de om, inima omului iradiază încă o dată un spirit de armonie, nimeni nu mai stă în defensivă împotriva atacului sub acoperire. Toată omenirea a revenit la normal și a pornit spre o nouă viață. Trăind în noile împrejurimi, un număr considerabil de oameni se uită în jurul lor, simțindu-se ca și cum au intrat într-o lume nou-nouță și, din acest motiv, nu reușesc să se adapteze imediat la mediul lor actual sau să apuce direct pe cărarea cea dreaptă. Și astfel, în ceea ce privește umanitatea, este vorba de un caz de tipul: „duhul este plin de sârguință, dar trupul este neputincios”. Deși nu am gustat Eu Însumi, precum omul, amărăciunea necazului, știu tot ce trebuie să știu despre neajunsurile sale. Sunt familiarizat îndeaproape cu nevoile omului, iar înțelegerea Mea despre slăbiciunile sale este deplină. Din acest motiv, Eu nu râd de om pentru cusururile lui; doar administrez, în funcție de faptele lui nedrepte, o măsură potrivită de „educație”, cea mai bună pentru a le permite tuturor să se încadreze pe calea cea bună, astfel încât oamenii să înceteze să fie orfani rătăcitori și să devină prunci îndrăgiți, cu un cămin. Cu toate acestea, acțiunile Mele sunt guvernate de principii. Dacă ființele umane nu sunt dornice să se bucure de beatitudinea care este în Mine, tot ce pot face Eu este să fiu de acord cu dorințele lor și să-i trimit în Adânc. În acest moment, nimeni nu ar trebui să mai nutrească nemulțumiri în inima sa, ci toți ar trebui să poată vedea dreptatea Mea în aranjamentele pe care le-am făcut. Nu oblig omenirea să Mă iubească și nici nu lovesc vreo ființă umană ca să Mă iubească. În Mine există libertate totală, eliberare totală. Deși soarta omului zace în mâinile Mele, i-am dat omului un liber arbitru, care nu este supus controlului Meu. În acest fel, ființele umane nu vor născoci moduri de a da de necaz ca urmare a decretelor Mele administrative, ci, mai degrabă, bizuindu-se pe mărinimia Mea, vor câștiga eliberarea. Și atât de mulți oameni, departe de a fi ținuți cu forța lângă Mine, se duc să-și caute propria cale de ieșire în actul de a fi eliberați.

Am tratat întotdeauna omenirea cu îngăduință, fără a ridica vreodată probleme de nerezolvat, fără a pune vreodată nici măcar o singură persoană în dificultate; nu e așa? Deși foarte mulți oameni nu Mă iubesc, departe de a fi contrariat de acest gen de atitudine, am dat ființelor umane libertate, acordându-le mână liberă, până la a le permite să înoate în voie în marea cea amară. Căci omul este un vas pe care nu trebuie să se pună preț: deși vede binecuvântarea pe care o țin în mâna Mea, el nu este deloc interesat să se bucure de ea, ci mai degrabă ar smulge flagelul din mâna Satanei, osândindu-se astfel să fie îngurgitat de Satana ca „hrană”. Desigur, există unii care au văzut cu ochii lor lumina Mea și astfel, deși trăiesc în negurile prezentului, ei nu și-au pierdut credința în lumină din pricina acestor neguri întunecoase, ci continuă să meargă pe bâjbâite și să caute prin ceață – chiar și pe o cale străbătută de obstacole. Când omul se răzvrătește împotriva Mea, Îmi năpustesc furia înverșunată asupra lui și, astfel, omul să piară prin neascultarea sa. Când Mă ascultă, Eu rămân ascuns de el, stârnind, în felul acesta, o iubire în adâncul inimii sale, o iubire care caută nu să amăgească, ci să-Mi îngăduie să Mă veselesc. De câte ori, în timp ce omul Mă căuta, Mi-am închis ochii și am rămas în tăcere pentru a-i stârni adevărata credință? Dar când Eu nu vorbesc, credința omului se schimbă într-o clipă și astfel, tot ceea ce văd sunt „mărfurile” sale contrafăcute, pentru că omul nu M-a iubit niciodată sincer. Numai atunci când Mă manifest, ființele umane fac un spectacol grozav de „credință”; dar când sunt ascuns în locul Meu secret, ele devin firave și slabe de inimă, de parcă s-ar teme că Mă jignesc, pe când unii, deoarece nu Îmi pot vedea fața, Mă supun unei „cercetări” pedante și, de aici, trag concluzia că, de fapt, Eu nu exist. Câți oameni rămân în această stare, câți au această mentalitate, dar adevărul e că ființele umane sunt toate pricepute să mascheze ceea ce este rușinos în ele. Din acest motiv, sunt reticente să atragă atenția asupra propriilor lor neajunsuri și doar admit adevărul cuvintelor Mele, încercând cu nerușinare să-și camufleze protector respectul de sine.

17 martie 1992

Anterior:Capitolul 17

Următorul:Capitolul 19

Conținuturi Similare