Aplicația Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Ascultați glasul lui Dumnezeu și întâmpinați întoarcerea Domnului Isus!

Îi rugăm pe toți cei care caută adevărul să ne contacteze.

Judecata începe de la Casa lui Dumnezeu

Culori individuale

Teme

Font

Dimensiunea fontului

Spațiu între linii

Lățimea paginii

0 rezultat(e) de căutare

Nu s-a găsit niciun rezultat

Povestea adevărată din spatele lucrării în Epoca Răscumpărării

Întregul Meu plan de gestionare (planul mântuirii), un plan ce se întinde pe o perioadă de 6.000 de ani, cuprinde trei etape, sau trei epoci: Epoca Legii de la începuturi; Epoca Harului (care este şi Epoca Mântuirii) şi Epoca Împărăţiei în ultimele zile. Lucrarea Mea în aceste trei epoci diferă în conţinut în funcţie de specificul fiecărei epoci, dar în fiecare etapă este în concordanţă cu nevoile omului – sau pentru a fi mai exact, este făcută în funcţie de şiretlicurile pe care Satana le angajează în războiul pe care-l port cu el. Scopul lucrării Mele este de a-l înfrânge pe Satana, pentru a se face manifestată înţelepciunea şi atotputernicia Mea, de a demasca toate şiretlicurile Satanei şi în acest mod de a mântui întreaga rasă umană care trăieşte sub sfera lui. Este de a arăta înţelepciunea şi atotputernicia Mea şi în acelaşi timp de a dezvălui urâţenia insuportabilă a Satanei. Mai mult, este pentru a învăţa creaţiile Mele să facă diferenţa între bine şi rău, să ştie că Eu sunt Cârmuitorul tuturor lucrurilor, pentru a vedea limpede că Satana este duşmanul umanităţii, cel mai josnic, cel mai rău, şi pentru a ştii cu o certitudine absolută diferenţa dintre bine şi rău, dintre adevăr şi minciună, sfințenie și ticăloșie şi ce este măreţ şi ce este josnic. În acest fel, umanitatea ignorantă va putea să stea mărturie pentru Mine că nu sunt Eu cel care a corupt umanitatea, şi doar Eu – Domnul Facerii – pot să salvez umanitatea, să ofer omului lucruri pentru bucuria lui; şi vor ajunge să ştie că Eu sunt Cârmuitorul tuturor lucrurilor, iar Satana este doar una dintre făpturile pe care Le-am creat şi care mai apoi s-au întors împotriva Mea. Planul meu de gestionare (planul mântuirii) de 6.000 de ani este împărţit în trei etape pentru a se obţine următorul efect: pentru a permite creaţiilor Mele să devină martorii Mei, pentru a înţelege voinţa Mea şi pentru a ști că Eu sunt adevărul. Astfel că, în timpul fazei inițiale de lucru a planului Meu de gestionare (planul mântuirii) de 6.000 de ani, am înfăptuit lucrarea legii, care a fost lucrarea prin care Iahve Și-a condus poporul. A doua etapă a iniţiat lucrarea Epocii Harului în satele din Iudeea. Isus reprezintă lucrarea Epocii Harului; El a fost întrupat şi crucificat şi, de asemenea, a inaugurat Epoca Harului. El a fost crucificat pentru a finaliza lucrarea de mântuire, pentru a sfârşi Epoca Legii şi a începe Epoca Harului şi astfel, El a fost numit „Comandantul Suprem”, „Ofranda pentru Păcat”, „Mântuitorul”. Prin urmare, lucrarea lui Isus a fost diferită în conţinut faţă de lucrarea lui Iahve, deşi erau în principiu aceleaşi. Iahve a început Epoca Legii, a stabilit obiectivul, care este punctul de origine al lucrării Sale pe pământ şi a emis poruncile; acestea au fost două din realizările Lui, care reprezintă Epoca Legii. Lucrarea făcută de Isus în Epoca Harului nu a fost aceea de a emite porunci, ci de a îndeplini Poruncile, introducându-le în Epoca Harului şi finalizându-le în Epoca Legii care a durat două mii de ani. El a fost deschizătorul de drumuri, ce a venit pentru a începe Epoca Harului, totuși, partea principală a lucrării Sale constă în cea de mântuire. Şi astfel, realizările Sale au fost de asemenea dublate: inaugurarea unei noi epoci şi finalizarea lucrării de mântuire prin crucificarea Sa. Apoi El a plecat. În acest punct, Epoca Legii a luat sfârşit şi omenirea a intrat în Epoca Harului.

Lucrarea pe care a făcut-o Isus a fost pe potriva nevoilor omului din acele vremuri. Misiunea Lui a fost aceea de a mântui omenirea, de a-i ierta păcatele, astfel că firea Lui a fost una de umilință, răbdare, iubire, evlavie, îngăduință, milă și bunătate iubitoare. El i-a binecuvântat din plin pe oameni și le-a adus har din abundență, și toate lucrurile de care puteau ei să se bucure, El le-a oferit acestora, spre bucuria lor: pacea și fericirea, răbdarea și iubirea Lui, mila și bunătatea Lui iubitoare. În acele zile, tot ceea ce oamenii întâlneau era o abundență de lucruri de care să se bucure: inimile lor erau împăcate și netulburate, sufletele lor erau mângâiate și ei Îl aveau alături pe Mântuitorul Isus. Faptul că puteau obține aceste lucruri era urmarea vremurilor în care trăiau. În Epoca Harului, omul căzuse deja pradă putreziciunii Satanei, prin urmare, pentru lucrarea mântuirii întregii omeniri era nevoie o abundență de har, o îngăduință nemărginită, răbdare și, mai mult decât atât, de o jertfă îndeajuns de mare pentru a ispăși păcatele omenirii, astfel ca lucrarea să fie dusă la bun sfârșit. Ceea ce a văzut omenirea în Epoca Harului n-a fost altceva decât jertfa Mea pentru ispășirea păcatelor oamenilor, adică Isus. Tot ce știau ei era că Dumnezeu putea fi iertător și îngăduitor și tot ceea ce au văzut a fost mila și bunătatea iubitoare a lui Isus. Aceasta s-a datorat în întregime faptului că au trăit în Epoca Harului. Și așa se face că, înainte să fie mântuiți, ei au avut parte de numeroasele feluri de har pe care Isus le-a pogorât asupra lor, iar asta a fost numai spre binele lor. Astfel, ei puteau fi iertați de păcatele lor mulțumită desfătării cu har și au avut, de asemenea, ocazia să se mântuiască bucurându-se de îngăduința și răbdarea lui Isus. Doar prin îngăduința și răbdarea lui Isus au câștigat dreptul să fie iertați și să se bucure de abundența de har pogorâtă de Isus – așa cum a spus-o Isus Însuși: „Am venit să-i mântuiesc nu pe cei drepți, ci pe cei păcătoși, să le permit păcătoșilor să fie iertați de păcatele lor”. Dacă Isus s-ar fi întrupat cu firea de a judeca, de a blestema și de a nu tolera ofensele oamenilor, atunci omul n-ar fi avut niciodată ocazia să se mântuiască și ar fi rămas veșnic păcătos. Iar dacă s-ar fi întâmplat asta, planul de gestionare (planul mântuirii) de 6.000 mii de ani s-ar fi întrerupt în Epoca Legii, iar Epoca Legii s-ar fi prelungit cu alți 6.000 mii de ani. Păcatele omului doar s-ar fi înmulțit și ar fi devenit mai cumplite, iar crearea omenirii și-ar fi pierdut rostul. Oamenii ar fi fost capabili să-L servească pe Iahve doar sub domnia legii, dar păcatele lor ar fi fost depăşite de acelea ale primilor oameni creaţi. Cu cât a iubit mai mult Isus omenirea, iertându-le păcatele şi pogorând asupra lor milă şi bunătate iubitoare, cu atât omenirea a dobândit capacitatea de a fi mântuită, de a fi numită mieii rătăciţi pe care Isus i-a răscumpărat cu un preţ mare. Satana nu putea să se amestece în această lucrare, întrucât Isus i-a tratat pe discipolii Săi aşa cum o mamă iubitoare işi îngrijeşte pruncul la piept. El nu s-a supărat pe ei sau să-i fi disprețuit, ci a fost plin de compasiune; El niciodată nu şi-a pierdut cumpătul în mijlocul lor, ci a avut răbdare cu păcatele lor şi a trecut cu vederea neroziile şi ignoranţa lor, până la punctul când spune: „Iartă-i pe ceilalţi de 70 de ori câte şapte.” Astfel că inima Lui a transformat inima celorlalţi. În acest fel oamenii au primit iertarea păcatelor lor prin răbdarea Lui.

Deşi Isus în întruparea Sa a fost complet lipsit de emoţie, El întotdeauna Şi-a sprijinit discipolii, a avut grijă de ei, i-a ajutat şi i-a susţinut. Totuşi, indiferent de cât ar fi lucrat sau indiferent de cât a suferit, El niciodată nu a cerut prea mult de la oameni, ci a fost mereu răbdător şi iertător cu păcatele lor, astfel că oamenii, în Epoca Harului, în mod afectuos Îl numeau „Isus Mântuitorul Cel adorat.” Pentru oamenii din acea epocă– pentru toţi oamenii– ceea ce Isus a avut şi a fost, a fost milostenie şi bunătate iubitoare. El niciodată nu a amintit oamenilor păcatele lor, şi comportamentul Lui faţă de ei nu s-a bazat pe păcatele lor. Pentru că aceea era o epocă diferită, El adesea oferea din belşug oamenilor mâncare şi băutură astfel ca ei să se poată sătura. El şi-a tratat toţi discipolii cu har, vindecând bolnavii, alungând demonii şi înviind pe cei morţi. Pentru ca oamenii să poată crede în El şi să vadă că tot ceea ce El a făcut, a fost cu toată convingerea şi sinceritatea, El a mers într-atât încât a adus la viaţă cadavrele în putrefacţie, arătându-le că în mâinile Sale chiar şi morţii pot fi înviaţi. În acest fel, El a îndurat în linişte şi Și-a făcut lucrarea Sa de mântuire în mijlocul lor. Chiar şi înainte ca El să fie răstignit pe cruce, Isus a luat deja asupra Lui păcatele omenirii şi a devenit o ofrandă a păcatului pentru omenire. Chiar înainte de a fi crucificat, El a deschis deja calea crucii pentru a mântui omenirea. La sfârşit El a fost bătut în cuie pe cruce, sacrificându-Se pentru cruce, şi a dăruit omenirii toată compasiunea, bunătatea iubitoare şi sfinţenia Lui asupra omenirii. Față de omenire El a fost mereu tolerant, niciodată răzbunător, ci le-a iertat păcatele, îndemnându-i să se căiască şi i-a învăţat să aibă răbdare, îngăduință şi iubire, să-I calce pe urme şi să se sacrifice pe ei înşişi pentru cruce. Iubirea Lui pentru fraţi şi surori a depăşit iubirea Lui pentru Fecioara Maria. Lucrarea pe care El a făcut-o a luat ca principiu vindecarea oamenilor şi alungarea demonilor, toate pentru mântuirea Lui. Indiferent unde a mers, El i-a tratat cu har pe toţi cei care L-au urmat. El i-a făcut bogaţi pe cei săraci, pe cei ologi să umble, pe cei orbi să vadă şi pe cei surzi să audă; El chiar i-a invitat pe cei mai umili, pe cei nevoiaşi, pe păcătoşi să stea la aceeaşi masă cu El, niciodată ferindu-se de ei, ci fiind întotdeauna răbdător, spunând chiar, „Atunci când un păstor îşi pierde o oaie dintr-o sută, el le va lăsa în urmă pe cele 99 şi o va căuta pe acea oaie pierdută, şi când o va găsi se va bucura foarte tare.” El şi-a iubit discipolii precum oaia îşi iubeşte mieii. Deşi erau nesăbuiţi şi ignoranţi şi erau păcătoşi în ochii Lui şi, mai mult, erau cei mai umili membri ai societăţii, El i-a considerat pe aceşti păcătoşi – persoane pe care ceilalți le disprețuiau – ca fiind lumina ochilor Lui. De vreme ce i-a favorizat, El şi-a dat viaţa pentru ei, precum mielul era oferit ca ofrandă la altar. El a mers în mijlocul lor ca şi cum ar fi fost slujitorul lor, lăsându-i să profite de El, să-L schingiuiască, dăruindu-Se lor necondiţionat. Pentru discipolii Lui, El a însemnat Isus Mântuitorul Cel adorat, dar pentru fariseii care dădeau lecţii de morală de pe un piedestal înalt, El nu a arătat milă şi bunătate iubitoare, ci dezgust şi resentimente. El nu a făcut lucrări multe în mijlocul fariseilor, doar ocazional le predica şi-i mustra; El nu S-a manifestat în mijlocul lor făcând lucrări de mântuire, nici nu a făcut preziceri şi minuni. El a dăruit întreaga Sa compasiune şi bunătate discipolilor Săi, îndurând de dragul acestor păcătoşi până la sfârşit, atunci când a fost bătut în cuie pe cruce şi suferind toate umilinţele, până când a mântuit complet întreaga omenire. Acesta a fost rezultatul complet al lucrării Sale.

Fără mântuirea lui Isus, omenirea ar fi trăit în păcat pentru totdeauna şi ar fi devenit copiii păcatului, urmaşii demonilor. Apucând pe această cale, întregul pământ ar fi devenit un loc de cazare pentru Satana, un loc pentru reședința sa. Dar lucrarea de mântuire a necesitat afişarea compasiunii şi bunătăţii iubitoare către omenire; doar prin aceste mijloace, omenirea putea primi iertarea şi în final să câştige dreptul de a fi complet şi total câştigată. Fără această etapă a lucrării, planul de gestionare (planul mântuirii) de 6.000 de ani nu ar fi putut să continue. Dacă Isus nu ar fi fost crucificat, dacă El doar ar fi vindecat oamenii şi ar fi alungat demonii din ei, atunci oamenii nu ar fi putut fi complet iertaţi de păcatele lor. În cei trei ani şi jumătate pe care Isus i-a petrecut făcând lucrarea Sa pe pământ, El a finalizat doar jumătate din lucrarea Sa de mântuire; apoi, prin crucificarea Lui și devenind asemănarea trupului păcătos, fiind cedat răului, El a finalizat lucrarea crucificării şi a călăuzit destinul omenirii. Doar după ce a fost predat în mâinile Satanei, El a mântuit omenirea. Timp de 33 de ani şi jumătate El a suferit pe pământ, fiind ridiculizat, defăimat şi abandonat, chiar până în punctul când nu avea un loc unde să doarmă, să se odihnească; apoi a fost crucificat, cu întreaga Sa fiinţă – un trup imaculat şi inocent – bătută în cuie şi supusă la tot felul de suferințe. Cei care aveau puterea şi-au bătut joc de El şi L-au biciuit, iar soldaţii chiar L-au scuipat în faţă; cu toate astea, El a rămas tăcut şi a îndurat până la sfârşit, dăruindu-se necondiţionat până la moarte, după care El a mântuit întreaga omenire. Doar atunci I s-a permis să se odihnească. Lucrarea pe care a făcut-o Isus reprezintă doar Epoca Harului; nu reprezintă Epoca Legii şi nici nu este un înlocuitor pentru lucrarea ultimelor zile. Aceasta este esenţa lucrării lui Isus în Epoca Harului, a doua epocă ce a traversat omenirea – Epoca Mântuirii.

Anterior:Lucrarea în Epoca Legii

Următorul:Ar trebui să știi cum a evoluat întreaga umanitate până în ziua de azi

S-ar putea să vă placă și