Oamenii rămân șocați când citesc cuvântările lui Dumnezeu şi cred că Dumnezeu a făcut o faptă mare în tărâmul spiritual, ceva de care omul este incapabil şi pe care Dumnezeu Însuşi trebuie să îl realizeze în persoană. Deci Dumnezeu rostește încă o dată cuvinte de toleranță faţă de omenire. Sunt contrariați în inimile lor: „Dumnezeu nu este un Dumnezeu de milă și iubire. El e un Dumnezeu care doar îl doboară pe om. De ce e tolerant față de noi? Este posibil ca Dumnezeu să fi schimbat din nou metoda?” Când aceste noţiuni, aceste gânduri intră în inimile lor, ei se străduiesc cât pot de mult să lupte împotriva lor. Dar după ce lucrarea lui Dumnezeu continuă pentru câtva timp, Duhul Sfânt face o lucrare mare în biserică şi fiecare începe să-şi îndeplinească funcţia, toți oamenii intră în metoda lui Dumnezeu, deoarece nimeni nu poate vedea vreo imperfecţiune în ceea ce Dumnezeu spune şi face. Cât despre care anume va fi pasul următor al lui Dumnezeu, nimeni nu are nici cea mai vagă idee. Aşa cum a spus Dumnezeu: „Dintre toate cele ce sunt sub soare, cine nu este în mâinile Mele? Cine nu se comportă conform călăuzirii Mele?” Totuși vă ofer câteva sfaturi: în chestiunile care nu vă sunt clare, niciunul dintre voi nu trebuie să spună sau să facă ceva. Spun asta nu pentru a-ţi distruge entuziasmul, ci pentru a te încuraja să urmezi călăuzirea lui Dumnezeu în acţiunile tale. În niciun caz nu ar trebui să te descurajezi sau să ai dubii din cauză că am pomenit de „imperfecţiuni”; scopul Meu este să îţi reamintesc în principal să acorzi atenţie cuvintelor lui Dumnezeu. Oamenii sunt din nou șocați când citesc cuvintele lui Dumnezeu care spun: „Fii receptiv față de chestiunile duhului, atent faţă de cuvintele Mele și capabil să privești Duhul Meu şi ființa Mea, și cuvântul Meu şi ființa Mea, ca pe un întreg inseparabil, astfel încât toți oamenii să Mă poată mulțumi în prezenţa Mea.” În trecut, ei citeau cuvinte de avertizare, cuvinte despre toleranța lui Dumnezeu – dar astăzi Dumnezeu vorbește deodată de chestiuni spirituale. Ce se întâmplă? De ce Dumnezeu Îşi tot schimbă metoda după care vorbește? De ce ar trebui privite toate acestea ca un întreg inseparabil? Cumva cuvintele lui Dumnezeu nu sunt practice? După o lectură mai atentă a cuvintelor lui Dumnezeu, se descoperă că, atunci când Duhul lui Dumnezeu şi trupul Său sunt separate, trupul devine un corp fizic cu atribute trupești – ceea ce oamenii numesc un cadavru ambulant. Trupul întrupat vine din Duh: El este întruchiparea Duhului, Cuvântul devenit trup. Cu alte cuvinte, Dumnezeu Însuşi trăieşte în trup. Atât este de serioasă separația Duhului lui Dumnezeu de ființa Lui. Drept rezultat, chiar dacă El este numit uman, El nu aparţine rasei umane. El este fără atribute omeneşti, El este ființa în care Dumnezeu Se îmbracă, ființa pe care Dumnezeu o aprobă. Cuvântul lui Dumnezeu întruchipează Duhul lui Dumnezeu și cuvântul lui Dumnezeu este direct revelat în trup – ceea ce, mai mult, arată că Dumnezeu locuieşte în trup şi că este un Dumnezeu mai practic, dovedind existența lui Dumnezeu și punând capăt epocii răzvrătirii omului față de Dumnezeu. După ce le spune oamenilor despre calea de a-L cunoaşte pe Dumnezeu, El schimbă iar subiectul, trecând la celălalt aspect al chestiunii.

„Am pus piciorul peste toate câte sunt, am privit în zare peste nemărginita întindere a universului şi am mers printre toți oamenii, gustând dulceața și amărăciunea printre oameni.” Cu toate că sunt simple, aceste cuvinte nu sunt înţelese cu ușurință de către umanitate. Subiectul s-a schimbat, dar, în esenţă, rămâne acelaşi: tot permite oamenilor să Îl cunoască pe Dumnezeul întrupat. De ce spune Dumnezeu că a gustat dulceața și amărăciunea printre oameni? De ce spune El că a mers printre toți oamenii? Dumnezeu este Duhul și El este, de asemenea, și ființa întrupată. Duhul, nefiind restricţionat de ființa întrupată, poate pune piciorul peste toate câte sunt, Duhul poate privi în zare peste nemărginita întindere a universului, arătând că Duhul lui Dumnezeu umple tot cosmosul, că El acoperă pământul de la un pol la altul, că nu există nimic care să nu fie rânduit de mâna lui Dumnezeu și niciun loc unde să nu poată fi găsită urma paşilor Lui. Deşi Duhul a devenit trup și S-a născut uman, existenţa Duhului nu neagă toate nevoile omenești; ființa lui Dumnezeu mănâncă, Se îmbracă, doarme şi locuieşte într-o casă, cum este normal. Totuși, deoarece esenţa Sa lăuntrică este diferită, El nu este precum „omul” de care vorbim. Și, cu toate că El suferă în mijlocul omenirii, El nu Se leapădă de Duh din cauza acestei suferințe. Cu toate că este binecuvântat, El nu uită Duhul din cauza acestor binecuvântări. Duhul şi ființa lucrează în taină într-o legătură tacită. Duhul şi ființa nu pot fi separaţi, nici nu au fost vreodată separaţi, deoarece ființa este întruchiparea Duhului, El vine din Duh, Duhul care are o formă. Astfel, transcendența este imposibilă pentru Duhul în trup; adică Duhul nu e capabil de lucruri supranaturale, cu alte cuvinte, Duhul nu poate părăsi trupul fizic. Dacă ar fi să părăsească trupul carnal, întruparea lui Dumnezeu şi-ar pierde cu totul semnificaţia. Doar când Duhul este pe deplin exprimat în trupul fizic poate omul să-L cunoască pe Însuşi Dumnezeu Cel practic şi doar atunci va fi îndeplinită voia lui Dumnezeu. Doar după ce prezintă omenirii Duhul şi trupul în mod separat, Dumnezeu indică orbirea şi neascultarea omului: „însă omul nu M-a cunoscut niciodată cu adevărat, nici nu Mi-a dat vreo atenție în timpul călătoriilor Mele.” Pe de-o parte, Dumnezeu spune că, în taină, El Se ascunde într-un trup carnal, nefăcând nimic supranatural pe care să-l vadă oamenii; pe de altă parte, El Se plânge că omul nu Îl cunoaşte. Nu există contradicţie în aceasta. De fapt, dintr-o perspectivă detaliată, nu e greu de văzut că Dumnezeu Îşi atinge scopurile din aceste două aspecte. Dacă Dumnezeu ar arăta minuni şi semne supranaturale, nu ar avea nevoie să facă o lucrare măreaţă. Cu propria Lui gură, El pur şi simplu ar condamna oamenii la moarte, iar ei ar muri instantaneu şi astfel, toți oamenii ar fi convinși – dar asta nu atinge scopul lui Dumnezeu de a Se întrupa. Dacă Dumnezeu chiar ar acționa așa, oamenii nu ar fi niciodată capabili să creadă conştient în existenţa Sa. Ar fi incapabili de credința adevărată şi, în plus, l-ar confunda pe diavol cu Dumnezeu. Și mai important, oamenii nu ar fi niciodată în stare să cunoască firea lui Dumnezeu – și nu e oare acesta un aspect al semnificaţiei faptului că Dumnezeu este întrupat? Dacă oamenii erau incapabili de a-L cunoaşte pe Dumnezeu, atunci acel Dumnezeu nedesluşit, acel Dumnezeu supranatural ar menține pentru totdeauna influența asupra oamenilor. Și prin asta, nu ar fi oamenii stăpâniți de propriile lor noţiuni? Mai simplu spus, nu ar fi Satana, diavolul, cel care deține influența? „De ce spun că Mi-am luat înapoi puterea? De ce spun că întruparea are atât de multă însemnătate?” Momentul în care Dumnezeu devine trup este și momentul în care Îşi ia înapoi puterea și este, de asemenea, momentul când divinitatea Lui iese direct la iveală pentru a acționa. Toți oamenii ajung treptat să-L cunoască pe Dumnezeul Cel practic şi să înlăture complet locul Satanei din inimile lor. În trecut, oamenii vedeau Dumnezeul din minţile lor cu imaginea Satanei, ca un Dumnezeu care era invizibil și intangibil; şi totuşi, credeau nu numai că acest Dumnezeu există, dar că este capabil de îndeplinirea multor minuni şi semne supranaturale şi de dezvăluirea multor taine, precum fețele urâte ale celor posedaţi de demoni. Asta demonstrează îndeajuns că Dumnezeul din minţile oamenilor nu este imaginea lui Dumnezeu, ci imaginea a ceva diferit de Dumnezeu. Dumnezeu a spus că dorește să ocupe un procent de 0,1 la sută din inimile oamenilor. Acesta este chiar cel mai înalt standard pe care El îl cere de la omenire. Dincolo de ceea ce este la suprafața lor, există şi o parte practică a acestor cuvinte. Dacă nu ar fi explicate astfel, oamenii ar considera cerinţele lui Dumnezeu prea mici, ca şi cum Dumnezeu ar fi înţeles prea puţin despre ei. Nu este aceasta mentalitatea omului?

Combinând cele menționate mai sus cu exemplul lui Petru de mai jos, veți afla că Petru chiar Îl cunoştea pe Dumnezeu mai bine decât oricine altcineva, pentru că el putea să-i întoarcă spatele Dumnezeului nedesluşit şi să urmărească cunoaşterea Dumnezeului practic. De ce se evidenţiază în mod special felul în care părinţii săi erau diavoli care se opuneau lui Dumnezeu? Asta demonstrează că Petru nu urmărea Dumnezeul din propria sa inimă. Părinţii săi erau reprezentarea Dumnezeului nedesluşit: acesta este motivul pentru care Dumnezeu îi menționează. Marea majoritate a oamenilor nu acordă multă atenţie acestui fapt. În schimb, ei se concentrează pe rugăciunile lui Petru. Unii chiar păstrează rugăciunile lui Petru pe buzele lor, permanent în minţile lor, dar nu-l compară pe Dumnezeul cel nedesluşit cu cunoașterea lui Petru. De ce s-a întors Petru împotriva părinţilor săi şi a căutat cunoașterea de Dumnezeu? De ce s-a impulsionat Petru cu lecţiile de la cei care eşuaseră în trecut? De ce a asimilat credinţa şi dragostea tuturor acelora care Îl iubiseră pe Dumnezeu de-a lungul veacurilor? Petru a ajuns să știe că toate lucrurile pozitive vin de la Dumnezeu și sunt emanate direct de la El, fără a fi prelucrate de Satana. Asta arată că Dumnezeul pe care el Îl cunoştea era Dumnezeul cel practic şi nu Dumnezeul supranatural. De ce se spune că Petru s-a concentrat pe asimilarea credinţei şi dragostei tuturor acelora care Îl iubiseră pe Dumnezeu de-a lungul veacurilor? Din asta se poate vedea că falimentul oamenilor de-a lungul veacurilor se datorează mai ales faptului că ei doar aveau credinţ‏ă şi dragoste, dar erau incapabili să Îl cunoască pe Dumnezeul Cel practic. Ca urmare, credinţa lor a rămas nedeslușită. De ce Dumnezeu menţionează de nenumărate ori credinţa lui Iov, fără a spune că acesta Îl cunoştea pe Dumnezeu şi de ce spune Dumnezeu că Iov nu era pe măsura lui Petru? Cuvintele lui Iov – „Urechea mea a auzit despre Tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut,” – arată că el avea doar credinţă, iar nu cunoaştere. Cuvintele: „Contraexemplul părinţilor săi i-a dat lui Petru o mai mare cunoaștere a bunătății şi milei Mele” provoacă adesea o sumedenie de întrebări de la cei mai mulți oameni: de ce Petru avea nevoie de un contraexemplu pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeu? Oare de ce era incapabil să-L cunoască pe Dumnezeu direct? Cum se face că el cunoştea doar mila şi bunătatea lui Dumnezeu, iar Dumnezeu nu vorbea despre altceva? E posibil să cauți cunoaşterea Dumnezeului practic doar după ce ai recunoscut lipsa de realitate a Dumnezeului nedesluşit; scopul acestor cuvinte este de a-i face pe oameni să înlăture Dumnezeul nedesluşit din inimile lor. Dacă, de la începutul creaţiei până în ziua de astăzi, oamenii ar fi cunoscut întotdeauna adevărata faţă a lui Dumnezeu, ei nu ar fi capabili să discearnă faptele Satanei, deoarece zicala frecventă a oamenilor – „Nu recunoşti nivelul solului până ce nu ai traversat un munte,” demonstrează ce vrea Dumnezeu să spună când rostește aceste cuvinte. Deoarece El doreşte să le dea oamenilor o înţelegere mai profundă a veridicității exemplului pe care l-a oferit, Dumnezeu pune în mod voit accentul pe milă şi bunătate, dovedind că epoca în care Petru a trăit era Epoca Harului. Dintr-o altă perspectivă, acest lucru dezvăluie chiar mai puternic înfăţişarea hidoasă a diavolului, care nu face decât să rănească şi să corupă omenirea, scoțând mai puternic în relief mila și bunătatea lui Dumnezeu.

De asemenea, Dumnezeu scoate în evidenţă faptele privind încercările lui Petru şi descrie circumstanţele lor reale, indicând mai departe oamenilor că Dumnezeu are nu numai milă şi bunătate, ci are şi măreţie şi mânie şi că aceia care trăiesc în pace nu trăiesc neapărat printre binecuvântările lui Dumnezeu. A le spune oamenilor despre experienţele lui Petru după încercările sale este o dovadă și mai mare a veridicității acestor cuvinte ale lui Iov: „Să primim de la Dumnezeu doar binele şi să nu primim şi răul?” Astfel se demonstrează că Petru ajunsese într-adevăr la un tărâm al cunoaşterii de Dumnezeu fără precedent, tărâm ce nu mai fusese atins de oamenii din epocile trecute, ceea ce a fost și rodul faptului de a fi asimilat credinţa şi dragostea tuturor acelora care Îl iubiseră pe Dumnezeu de-a lungul veacurilor, precum şi încurajarea sa de a se folosi de lecțiile oamenilor care eșuaseră în trecut. Din acest motiv, toți cei care obţin reala cunoaştere de Dumnezeu sunt numiți „rod,” iar Petru este inclus aici. Rugăciunile lui Petru către Dumnezeu arată adevărata sa cunoaştere de Dumnezeu din timpul încercărilor sale. Totuși, năpasta e că el nu a fost capabil să priceapă complet voia lui Dumnezeu, motiv pentru care Dumnezeu a cerut a „ocupa doar 0,1 la sută din inima umană” pe baza cunoașterii lui Petru despre El. Faptul că până şi Petru, omul care Îl cunoştea cel mai bine pe Dumnezeu, a fost incapabil să priceapă întocmai voia lui Dumnezeu arată că oamenilor le lipsește facultatea de a-L cunoaşte pe Dumnezeu, deoarece au fost atât de corupți de Satana; asta le permite tuturor oamenilor să cunoască esenţa omului. Aceste două condiţii prealabile – lipsa, în oameni, a unei facultăți pentru cunoaşterea lui Dumnezeu şi impregnarea lor totală de către Satana – sunt un contrast pentru marea putere a lui Dumnezeu, căci Dumnezeu lucrează doar cu cuvintele, El nu Se angajează la nicio inițiativă și, astfel, ocupă un anumit loc în inimile oamenilor. Dar cum se face că oamenii trebuie să ajungă doar la acel 0,1 la sută pentru a mulțumi voia lui Dumnezeu? Se poate explica prin faptul că Dumnezeu nu a creat această facultate în om. Dacă, în absenţa acestei facultăți, omul ar ajunge la sută la sută din cunoaşterea de Dumnezeu, atunci fiecare mişcare a lui Dumnezeu i-ar deveni clară ca bună ziua şi – dată fiind natura inerentă a omului, oamenii s-ar răzvrăti imediat împotriva lui Dumnezeu, s-ar ridica și I s-ar împotrivi fățiș, acesta fiind și modul în care a căzut Satana. Așadar, Dumnezeu nu subestimează niciodată oamenii, tocmai deoarece El i-a analizat deja în detaliu și ştie totul despre ei cu multă claritate, chiar și câtă apă e în sângele lor. Așadar, cu cât mai mult este evidentă pentru El natura aparentă a omului? Dumnezeu nu face niciodată greșeli şi alege cuvintele din cuvântările Sale cu maximă precizie. Astfel, nu există niciun conflict între faptul că Petru nu avea o înțelegere exactă a voii lui Dumnezeu și faptul că avea cea mai mare cunoaștere de Dumnezeu; mai mult, între cele două nu există absolut nicio legătură. Faptul că Dumnezeu l-a menționat ca exemplu nu a fost pentru a concentra atenţia oamenilor asupra lui Petru. De ce oare cineva ca Iov nu a fost capabil să-L cunoască pe Dumnezeu, însă Petru a fost capabil? De ce ar spune Dumnezeu că omul este capabil să obţină asta, şi cu toate astea, să spună că se datorează marii Lui puteri? Oare oamenii sunt cu adevărat buni în mod natural? Oamenilor nu le este uşor să știe asta – nimeni nu și-ar da seama de semnificaţia lăuntrică a acestui lucru dacă nu aș vorbi despre el. Scopul acestor cuvinte este de a oferi oamenilor o înţelegere, astfel încât să poată avea credința de a coopera cu Dumnezeu. Doar atunci poate Dumnezeu să lucreze cu cooperarea omului. Aceasta este situaţia actuală din tărâmul spiritual și este complet de nepătruns pentru om. A elimina locul Satanei din inimile oamenilor şi a da în schimb locul acela lui Dumnezeu – asta înseamnă a respinge atacul Satanei, și doar astfel se poate spune că Hristos S-a pogorât pe pământ, doar astfel se poate spune că împărăţiile de pe pământ au devenit Împărăţia lui Hristos.

În momentul de față, a menționa că Petru a fost un model şi un exemplar timp de multe mii de ani nu înseamnă a spune doar că a fost un model și un exemplar; aceste cuvinte sunt o reflectare a bătăliei care se duce în tărâmul spiritual. Satana a lucrat în om tot acest timp, în speranţa zadarnică de a-l devora şi, prin aceasta, de a-L face pe Dumnezeu să distrugă lumea şi să Îşi piardă martorii. Însă Dumnezeu a spus: „Mai întâi voi crea un model pentru a putea să ocup cel mai mic loc din inima omului. În această etapă, omenirea nici nu Îmi face pe plac, nici nu Mă cunoaşte întru totul; cu toate acestea, datorită marii Mele puteri, oamenii vor deveni capabili să Mi se supună pe deplin şi să înceteze a se mai răzvrăti împotriva Mea, iar Eu voi folosi acest exemplu pentru a-l distruge pe Satana. Adică, voi folosi acel 0,1 la sută pe care îl ocup în inima omenească pentru a reprima toate forțele pe care Satana le-a exercitat asupra omenirii.” Și astfel, astăzi, Dumnezeu îl menționează ca exemplu pe Petru, ca acesta să poată sluji ca tipar de imitat și pus în practică de către întreaga omenire. În combinație cu pasajul de deschidere, asta demonstrează veridicitatea a ceea ce Dumnezeu a spus despre situaţia actuală a tărâmului spiritual: „Astăzi nu mai e ca în trecut: voi face lucruri ce nu s-au văzut vreodată de la începutul creației, voi rosti cuvinte ce nu s-au auzit vreodată de-a lungul veacurilor, pentru că Eu cer ca toți oamenii să ajungă să Mă cunoască întrupat.” Din aceasta e evident că, astăzi, Dumnezeu a început să-Și pună cuvintele în aplicare. Oamenii pot vedea ce se întâmplă doar din exterior, nu pot vedea ce se întâmplă de fapt în ţinutul spiritual, astfel că Dumnezeu spune direct: „Acestea sunt etapele gestionării Mele, dar omul nu are nici cea mai vagă idee. Chiar dacă am vorbit pe înțelesul tuturor, oamenii rămân buimaci; e greu să îi lămurești. Nu reprezintă asta josnicia omului?” Există cuvinte înăuntrul acestor cuvinte: ele explică faptul că în tărâmul spiritual are loc o bătălie, exact cum s-a descris mai sus.

Voia lui Dumnezeu nu reiese în întregime după această scurtă descriere a poveștii lui Petru, aşa că Dumnezeu face următoarea cerinţă de la om în ceea ce îl privește pe Petru: „Pretutindeni în cosmos şi pe bolta cerească, printre toate cele din cer și de pe pământ, toate lucrurile de pe pământ şi din cer depun toate strădaniile pentru ultima Mea etapă a lucrării. Doar nu doriţi să fiți spectatori pe margine, comandați încolo şi încoace de forţele Satanei?” Oamenii sunt profund luminați după ce citesc despre cunoaşterea lui Petru şi, pentru a fi și mai eficient, Dumnezeu le arată oamenilor consecinţele dezmățului, neînfrânării şi lipsei lor de cunoaștere de Dumnezeu; în plus, spune omenirii – din nou, şi cu mai mare precizie – despre ce se întâmplă de fapt în bătălia din tărâmul spiritual. Doar în acest mod oamenii sunt mai vigilenți să nu fie luaţi de Satana. În plus, clarifică faptul că, dacă oamenii vor cădea de data aceasta, ei nu vor fi mântuiți de Dumnezeu cum au fost de data asta. Luate împreună, aceste avertismente adâncesc impresia omenirii faţă de cuvintele lui Dumnezeu, îi fac pe oameni să prețuiască mila Lui mai mult şi să aprecieze cuvintele Sale de avertizare, astfel încât scopul lui Dumnezeu de a mântui omenirea să poată fi realizat cu adevărat.

All Scripture quotations in this product are from Nouă Traducere În Limba Română (NTLR). Copyright © 2006 by Biblica, Inc.®. Used by permission. All rights reserved worldwide.